Astăzi am început să lucrez la un material despre Irina Zamfi de la ActiveWatch, care urmărește atent deciziile Primăriei și încearcă de două luni să participe la ședințele Consiliului General. Până astăzi, i-a fost refuzat constant accesul din motive pe care ea le consideră abuzive.

Pentru că îmi doream și eu la rândul meu să experimentez cum e când ești un simplu cetățean care vrea să participe la asemenea întâlniri oficiale ale aleșilor săi locali, care adesea o dau într-o mahala de toată splendoarea, am făcut și eu cerere să asist la ședința de azi.

Un troll frumos cu chipul Irinei peste fețele celor cinci care o flanchează pe Gabi Firea. Via contul de Facebook al Irinei Zamfi, după ce n-a fost lăsată de circa 8 ori să participe la ședințele de Consiliu.

M-am întâlnit cu Irina Zamfi în fața primăriei. Ei îi comunicaseră deja că nu a fost “admisă” pe listă. C-o falcă-n cer și una-n pământ, m-am dus și eu la polițistul de serviciu. După ce a stat o secundă întors cu spatele și a verificat, chipurile, o listă cu 40 de oameni, maximul admis din partea poporului în sala de consiliu, mi-a spus că nu sunt nici eu admis.

Nu m-am lăsat. Contrariat de viteza cu care a verificat cei 40 de oameni de pe foi (ce ochi de șoim trebuie să ai ca să scanezi tabelele atât de repede?), l-am rugat ca dacă sunt cetățeni care s-au înscris și nu s-au mai prezentat, să ne cheme pe noi, că intrăm bucuroși. Nu, nu, au venit toți cei 40 de înscriși. Eram de o oră acolo, nu înțelegeam în creierii cărei dimineți au venit acești 40 de oameni, dar exact când mă convingeam să nu devin paranoic excesiv, au început să apară mai mulți consilieri USR, care au recunoscut-o pe Irina. Unii au arătat empatie, ne-au încurajat cu ceva de genul:

Stați liniștiți, sunt trecuți angajații pe locurile de cetățeni și apoi spun că aveau treabă cu ordinea de zi, ca să fie acoperiți în caz că-i dă cineva în judecată.

Teoria mi s-ar fi părut sci fi mai de mult, dar de când cu noaptea ca hoții, m-am abrutizat în fața contextelor astea. La scurt timp, Irina a primit un telefon de la o amică de la un alt ONG, care reușise să intre și o văzuse pe listă. Fusese admisă. De fapt, fusesem admis chiar și eu. O bucurie mare, mai ales pentru Irina care se străduia de mult să pătrundă în mrejele primăriei capitalei. ‘Duamnei primării’, cum îi spune ea.

Citeste mai departe pe brrlog.com

Advertisements